Niels Henrik Abel (n. 5 august 1802, Findo - d. 6 aprilie 1829, Froland) a fost un matematician norvegian, pionier în dezvoltarea unor ramuri ale matematicilor moderne.

Desi se inscrie la universitate în 1822, studiaza matematica de unul singur. Dupa absovire a studiat la Berlin si Paris. Dupa ce munceste câtiva ani la Paris, se întoarce in Norvegia, dar, negasindu-si o slujba, este nevoit sa înfrunte saracia, timp în care îsi continua cercetarea. Moare la vârsta de numai 26 de ani de tuberculoza.

Abel a aratat ca ecuatiile de ordin mai mare sau egal ca 5 nu sunt rezolvabile algebric. A demonstrat ca ecuatiile abeliene pot fi rezolvate algebric, a contribuit la teoria seriilor binomiale si a seriilor infinite în general, la teoria functiilor eliptice, introducerea integralelor abeliene si la stabilirea teoremei lui Abel. În 1824 a demonstrat ca sunt imposibil de gasit solutii ale ecuatiilor de gradul cinci sau mai mare cu ajutorul radicalilor teorema (Ruffini-Abel). În 1825 a descoperit functiile eliptice, functii cu dubla periodicitate si le-a publicat în 1827. În acelasi timp cu K. Jacobi a pus bazele functiilor eliptice si a cercetat integralele care-i poarta numele. În 1826 a dat un exemplu de ecuatie integrala: sa se gaseasca curba descrisa de o masa, atunci când aceasta aluneca de-a lungul curbei dintr-o pozitie de repaos catre punctul cel mai de jos, timpul pentru a ajunge în punctul respectiv fiind cunoscut.