Simularea examenului de Evaluare Națională 2018
Simularea examenului de la sfarsitul clasei a VIII-a
Săptămâna aceasta, începând cu luni, 5 martie 2018, a avut loc simularea examenului de Evaluare Națională de la clasa a VIII-a. Prima probă susținută a fost proba de Limba și Literatura Română.
Simularea probei de matematică a fost susținută pe data de 6 martie 2018. Iar pe data de 7 martie a avut loc proba la Limba și Literatura maternă.
Afișarea rezultatelor se face în data de 16 martie 2018, adică la sfârșitul săptămânii viitoare.
Corectarea lucrărilor este realizată de către doi profesori din școlile în care elevii își susțin simularea examenului de Evaluare Națională, în baza unor bareme "care asigura unitatea și obiectivitatea evaluării și notării la nivel național", informează Ministerul Educației.
Obiectivul acestei simulări este familiarizarea elevilor cu examenul și cu modul de notare al lucrărilor lor în cadrul examenului de Evaluare Națională.
Conform site-ului Antenei 1, simularea acestui examen a început cu un boicot. Profesorii din 1100 de școli au anunțat că vor boicota simularea. În cele din urmă, doar în 25 școli a fost boicotată simularea examenului de Evaluare Națională: 14 şcoli din judeţul Harghita, opt şcoli în judeţul Prahova şi câte o şcoală din judeţele Buzău, Ialomiţa şi Arad.
Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a declarat luni că le va cere inspectoratelor judeţene organizarea unei noi simulări a Evaluării Naţionale în cazurile în care sesiunea de luni nu a putut avea loc ca urmare a faptului că examenul a fost boicotat.
Vineri, 9 martie 2018
Forum
Noutăţi
Daca vrei să ne dai o idee scrie-ne la opinii@mateonline.net
Îţi mulţumim!'