Încă nu avem certitudinea că Ipoteza Riemann este adevărată
La trei zile de la prezentarea profesorului Michael Atiyah încă există scepticism printre matematicieni
La trei zile de la prezentarea facută de către matematicianul Michael Atiyah la centrul Heidelberg comunitatea matematicienilor este sceptică cu privire la autenticitatea demonstrației matematice. El a arătat un singur diapozitiv în care a scris ideile principale ale raționamentului său. Metoda folosită a fost metoda reducerii la absurd.
Puteți vedea aici prezentarea sa.
_
Comunitatea matematicienilor este sceptică cu privire demonstrația profesorului britanic.
Acum urmează ca demonstrația sa să fie verificată de către alți matematicieni și să fie apoi publicată în revistele de spoacialitate.
Ipoteza Riemann este una dintre cele șapte probleme rămase nerezolvate și este premiată de Institutul de matematică Clay din Cambridge cu 1 milion de dolari.
Ipoteza Riemann este strâns legată de distribuția numerelor prime. Astfel, numerele prime nu ar fi dispuse aleatoriu ci ar urma un șablon. Putem astfel, să știm care ar fi urmatorul număr prim fără sa fie nevoie să verificăm. Până acum 10 miliarde de numere prime ar verifica Ipoteza Riemann, dar nu știm dacă chiar toate numerele prime urmează acest tipar.
comments powered by Disqus
Forum
Noutăţi
Daca vreti sa ne dati o idee scrieti-ne la opinii@mateonline.net
Vă mulţumim!'