Ultimele știri din Educație

Legi noi, decontare de navetă, număr de copii mai mic la clasă

Sindicatele din educație cer președintelui Klaus Iohannis să promulge legea prin care scade numărul de elevi la clasă

Legi educatie, elevi, scoala, decontare naveta, fotbal


https://www.hotnews.ro/stiri-educatie-23656423-fsli-face-apel-presedintele-klaus-iohannis-promulge-legea-prin-care-scade-numarul-elevi-clasa.htm

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ face apel la președintele Klaus Iohannis să promulge modificările aduse legii educației naționale, făcute luni în plenul Senatului, prin care sunt aduse modificări masise învățământului preșcolar, primar, gimnazial și liceal. Sindicaliștii spun că schimbrile au fost cerute de ei pentru că erau ”stringente pentru sistemul de educație din România”.

Reducerea numărului de elevi la clasă. A fost stabilit ca grupele din creșe sau alte forme de educație antepreșcolară vor avea maximum 8 copii, în grădinițe maximum 17, în timp ce clasele din învățământul primar vor avea cel mult 22 de elevi, iar în învățământul gimnazial și liceal maximum 26. In timp ce acum unele clase ajung si la 35 elevi sau mai mult.

Mai mulți consilieri școlari în educație. Se crează premisele angajării consilierilor școlari și în mediul rural. Un consilier școlar care are acum obligația să lucreze chiar și cu 2.000 de elevi, va lucra cu un număr maxim de 500 de elevi sau 300 de preșcolari.

Modificări privind norma didactică. Cadrele didactice care realizează activitatea de mentorat va avea norma didactică de predare redusă cu 2-4 ore/ săptămână, în funcție de stagiarii pe care îi are în coordonare.


 

Profesorii care se titularizează în rural beneficiază de o indemnizaţie de instalare în cuantum de 3 salarii medii brute - proiect adoptat tacit



https://www.hotnews.ro/stiri-educatie-23656532-profesorii-care-titularizeaza-rural-beneficiaza-indemnizatie-instalare-cuantum-3-salarii-medii-brute-proiect-adoptat-tacit.htm

 

Profesorii care se titularizează în mediul rural vor beneficia de o indemnizaţie de instalare în cuantum de 3 salarii medii brute, arată un proiect de lege adoptat tacit în plenul Camerei Deputaţilor, în şedinţa de marţi. Condiția este ca profesorii să predea pe post în mediul rural cel puţin 5 ani şcolari efectivi.

De asemenea, profesorii cu o vechime efectivă în învăţământ de peste 30 de ani beneficiază, la data încetării contractului individual de muncă în vederea pensionării pentru limită de vârstă, de o indemnizaţie în cuantum de 6 salarii medii brute pe economie, din fonduri alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei.

Proiectul nu este inca adoptat. El urmeaza sa ajunga la Senat pentru  dezbatere, votul final fiind cel din Senat care are putere decizionala in acest caz.


 

Ordonanța de Urgență privind decontarea transportului elevilor


Ordonanța de Urgență privind decontarea transportului elevilor, publicată marți cu o eroare în Monitorul Oficial, a fost fost corectată. Astfel, miercuri seara, a fost publicată în Monitorul Oficial o rectificare prin care se precizează că în loc de "emise de operatorii de transport rutier" se va citi: "emise de operatorii de transport".

https://www.hotnews.ro/stiri-educatie-23660144-ordonanta-privind-decontarea-navetei-elevilor-fost-corectata-monitorul-oficial.htm

Actul normativ prevede că elevilor de liceu care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport de tip navetă zilnică, pe distanțe de maxim 50 de kilometri, sau li se decontează contravaloarea a 8 călătorii dus-intors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă. Documentul arată că decontarea se face pe baza documentelor justificative emise de operatorii de transport rutier.

 

Foto articol: School vector created by brgfx - www.freepik.com

 


comments powered by Disqus

Forum

...
 

Noutăţi

 

Daca vreti sa ne dati o idee scrieti-ne la opinii@mateonline.net

Vă mulţumim!'