Joseph Louis Lagrange

Fondatorul Matematicii Moderne

A trăit în perioada 1736-1813, și este considerat fondatorul matematicii moderne. A fost primul din cei 11 frați. S-a născut în  Italia (Turin, Sardinia-Piedmont), dar este considerat matematician  francez. Numele sau italian era Giuseppe Luigi (Lodovico) Lagrangia. L-a interesat matematica încă din copilărie și a fost un  autodidact. La vârsta de 19 ani a devenit profesor la Royal Artillery  School în Turin -  după ce Euler fusese impresionat de activitatea  tânărului Langrange. A fost profesor la Academia din Berlin și la  Academia de Științe de la Paris.

Tatăl său era un om bogat cu o funcție superioară în cadrul trupelor Regatului Sardiniei. Dar tatăl său și-a pierdut mare parte din bogăție și astfel, Giuseppe Lagrangia a fost nevoit să se descurce prin propriile puteri. Încă din tinerețe a dovedit un interes deosebit pentru limbile clasice. Dar interesul adevarat pentru matematică i se deschide atunci când este elev la Colegiul din Torino, unde are de-a face cu o publicație de-a lui Edmond Halley care îi deschide interesul pentru acest domeniu, în special pentru geometrie, spre nemulțumirea tatălui său care își dorea ca tânărul fiu să devină avocat.

La vârsta de 19 ani (în 1755) obține un post la catedra de matematică a Școlii Regale de Artilerie din Torino. Tot aici și-a publicat primele sale lucrări din domeniul ecuațiilor diferențiale și calculului diferențial. În 1757, Lagrange a figurat printre fondatorii Academiei din Torino.

În 1766 Lagrange părăsește orașul natal stabilindu-se la Berlin, unde este numit în funcția de director al departamentului de matematică al Academiei din Berlin, succedându-i lui Euler. Regele Frederic al II-lea al Prusiei dorea astfel ca „cel mai mare rege al Europei” să îl aibă pe „cel mai mare matematician al Europei”.

În 1767  Lagrange se căsătorește, dar nu are copii.

A urmat o perioadă de douăzeci de ani în care a publicat asiduu numeroase articole și cărți din diferite subdomenii ale matematicii și mecanicii: algebră, calcul infinitezimal, teoria probabilităților, teoria numerelor, mecanică teoretică, astronomie, mecanica fluidelor, cartografie etc. Se pot cita peste 80 de memorii științifice publicate de către Lagrange în această perioadă fecundă.

În 1787 Lagrange părăsește Berlinul, stabilindu-se la Paris. În 1788 Lagrange publică la Paris celebra sa carte „Mecanica analitică” (Mécanique analytique). Această carte (scrisă în mare parte pe când era încă în Prusia), este „nava amiral” a operei sale, fiind punctul culminant al muncii sale în domeniul mecanicii teoretice și al analizei matematice.

În 1794, odată cu înființarea renumitei Școli Politehnice (École polytechnique), Lagrange a devenit primul profesor de analiză matematică, post pe care îl va ocupa (un an mai târziu) și la Școala Normală (École normale). A continuat să publice lucrări de analiză matematică, printre care: Théorie des fonctions analytiques (1797) și Leçons sur le calcul des fonctions (1800).

La 25 decembrie 1799 a fost numit senator, fiind unul dintre puținii oameni de știință membri ai Senatului (alte exemple celebre au fost Monge și Laplace). A fost decorat cu Legiunea de Onoare de către Napoleon în 1808 și a devenit conte al Imperiului.

Este cunoscut ca fiind fondatorul Sistemului Metric. De asemenea, a studiat miscarea planetelor. El a pus bazele unei metode alternative de rezolvare a Ecuației de Miscare a lui Newton. A studiat ceea ce cunoaștem astăzi ca fiind punctele Langrange.

Langrange este cunoscut ca astronom și matematician cu numeroase contribuții în mecanică, de asemenea.